Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) prin echipele sale de control au finalizat verificările la barajele de importanță C și D din arealul Banatului, începute în 5 octombrie,  în baza Hotărârii nr 42 din 03.10.2022 privind dispunerea măsurilor urgente necesare verificării tehnice a calității construcției și siguranței exploatării barajelor aflate pe teritoriul României.

Astfel, au fost verificate toate cele 63 de baraje de importanță C și D (de importanță normală și redusă) aflate în Spațiul Hidrografic Banat, dintre care 42 de baraje se află în administrarea ABA Banat, iar 21 sunt ale altor deținători (autorități publice locale, instituții publice, agenți economici, persoane juridice).

Au fost verificate actele de reglementare și starea tehnică a obiectivelor hidrotehnice.

În urma controalelor, barajele aflate în administrarea ABA Banat au toate avizele tehnice și funcționează în condiții de siguranță, cu excepția  barajului Oravița Mică, unde lucrările de punere în siguranță sunt în derulare, conform programului de investiții.

S-a mai constatat că sunt baraje deținute de autorități publice locale, care au probleme cu actele de reglementare și altele care încă nu au îndeplinit măsurile dispuse de expertiza tehnică în exploatarea barajelor, măsuri obligatorii înainte de obținerea autorizării de funcționare. În această situație sunt:

  • Barajul Mailat, a acumulării permanente Mailat, care aparține de Primăria Vinga, jud. Arad, desi are autorizație de funcționare în siguranță, nu a îndeplinit măsurile dispuse prin expertiza barajelor (reabilitare echipamente hidromecanice, executare lucrări de întreținere, refacere din confecții metalice a protecției în jurul turnului de manevră, consolidare pasarelă de acces la turn). Au fost lăsate măsuri pentru a îndeplini cât mai urgent condițiile tehnice precizate în expertiză.
  • Barajul Mărghitaș, a acumulării permanente cu același nume, care aparține de Primăria Anina, județ Caraș-Severin, și care are expirată autorizația de funcționare în siguranță, urmând să o reînnoiască. S-a dispus urgentarea realizării măsurilor din expertiza tehnică și reautorizare.
  • Barajul Liebling, având ca deținător pe SC Agrar Liebling Timiș 2015 SRL, are o acumulare nefuncțională (este secată) din 2006, fiind avariată datorită viiturilor din anii 2005 și 2006. A fost stabilită ca măsură întreținerea secțiunii de scurgere în zona avariei în baraj, până vor începe lucrările de reparații la baraj.
  • Barajul Dănila, acumulare permanentă pe cursul de apă Moravița, al cărui deținător este Primăria Ocna de Fier, județ Caraș-Severin, nu are autorizație de funcționare în siguranță, în schimb există măsuri impuse prin expertiza tehnică privind creșterea siguranței în exploatare a acumulării, cu termen până în trimestrul al II-lea.

“ În zona Banatului, echipele formate din angajați ai Inspecției Bazinale de Apă Banat și Exploatare Lucrări Hidrotehnice au  început acțiunea de control, în urma Hotărârii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, la solicitarea autorității publice centrale în domeniul apelor, respectiv Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și coordonată de Administrația Națională „Apele Române”. Toate măsurile de îndeplinit lăsate de colegii mei vor fi urmărite de aceștia pentru a avea garanția că deținătorii barajelor vizate vor asigura funcționarea în siguranță a obiectivelor hidrotehnice, la termenele stabilite de comun acord ”, a specificat Marius Ungurean, directorul ABA Banat.

 

Compartimentul Relații cu Presa al Administrației Bazinale de Apă Banat